Dacă tot există viață după referendum am zis să continuăm și noi cu un top al altor invenții care vor zgudui lumea (dacă nu au zguduit-o deja). Spre diferență de alte topuri și de alte invenții, acestea chiar nu pot fi utilizate în nici o formă și din nici o poziție. Exceptând intro-ul care prezintă chestii plictisitoare legate de necesitatea înmulțirii numărului de donatori de sânge, restul materialelor te vor face să înțelegi că dacă, vreodată, ai avut vreo idee și nu ai pus-o în practică pentru că te-ai gandit la “ce va zice lumea” … ai greșit. Chiar și conducători “luminați” de-ai noștri au reușit performanțe similare, cel mai bun exemplu fiind citatul “Pus astfel în lumină, ancorat în sinergia faptelor, recursul la universalitate nu eludează meandrele concretului”. (Or something like that). Vizionare plăcută!
Read More
Fiecare om are dreptul la viață și la a alege ce să facă cu ea (atâta timp cât nu încalcă drepturile și libertățile celorlalți). Unii oameni aleg să mănânce semințe în timp ce se gândesc cum să facă rău altora. Alții nu aleg nimic. Trec prin viață precum gâsca prin apă (nu se lipește nimic de ei, cum nici de gâscă nu se lipește apa - asta daca nu știai de unde provine zicala). Dar (și de obicei după "dar" se spun lucrurile importante) mai sunt unii oameni care aleg să construiască, să facă ceva pentru ceilalți. Printre cateva "snippet"-uri (care sa facă povestea mai amuzantă) preluate de pe youtube.com prezentam in cele ce urmează un OM despre care, cu siguranță, se va scrie în cărțile de istorie.
Read More
Indiferent de opiniile personale ale fiecaruia, starea de fapt a lucrurilor arata ca referendumul, indiferent de rezultatul acestuia, nu aduce nicio schimbare in viata nimanui...
Read More
Politica este cel mai mare divizor comun al societății. Deciziile responsabile pot apărea doar atunci cand exista posibilitatea tragerii la raspundere a decidenților.
Read More